Termeni și Condiții
Termeni
Locator – Cel care dă în chirie
Locatar – Cel care închiriază
De ce acte am nevoie pentru a inchiria un automobil ?
La ridicarea masinii veti avea nevoie de un permis de conducere valid cu vechime minima intre 1-3 ani + Buletin MD (varsta minima variaza intre 21 si 25 de ani in functie de masina).
Ce este garantia sau depozitul?
Garantia este o suma de bani, care pe durata inchirierii se blocheaza, In cazul in care masina se returneaza fara daune, garantia este deblocata pe loc la returnarea autoturismului inchiriat( suma Garantiei variaza in functie de: Masina, Vechimea Permisului, Virsta Locatarului) .
Plata pentru locaţiune si Garantia se va achita în ziua semnării contractului de locațiune.
Ce se întamplă în caz de accident?
În cazul în care, pe durata închirierii, autoturismul este implicat într-un accident rutier, va trebui să apelați numărul de urgență 112 și, totodată, să informați managerul dumneavoastră!
Dacă vinovat de producerea accidentului este celălalt conducător auto și mașina se repară pe RCA-ul vinovatului, nu vi se va reține garanția constituită, atâta timp cât respectați contractul de închiriere.
Zota Motors
își rezervă dreptul de a nu oferi automobil în chirie unor persoane, fără a da careva explicații!
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOCATARULUI
Locatarul se obligă:
1) să folosească automobilul conform destinaţiei, cu respectarea regulilor tehnice şi a regulamentului de circulaţie rutieră, şi a prevederilor prezentului contract;
2) să nu utilizeze automobilul pentru împingerea sau remorcarea altor mijloace de transport.
3) să nu conducă automobilul în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor și a substanţelor narcotice sau psihotrope;
4) să folosească automobilul doar pe teritoriul Republicii Moldova În caz că locatarul dorește să circule cu automobilul peste hotarele R.M. sau în regiunea din stînga Nistrului (Transnistria), este obligat să informeze locatorul despre aceasta și să obțină acordul în scris de la el.
5) să restituie automobilul închiriat la expirarea termenului stabilit în contract, în aceeași stare în care i-a fost transmis, ţinîndu-se cont de uzura normală a automobilului;
6) să nu utilizeze automobilul în calitate de TAXI sau pentru instructaj auto
7) să nu participe cu automobilul la curse auto, testări sau la întreceri sportive
8) să nu depășească viteza maximă de 130 km/h, Totodată, în cazul dacă Locatarul în perioada închirierii automobilului încalcă limita de viteză de peste 130 km/h de 3 ori, Locatorul este în drept să rezilieze în mod unilateral prezentul contract, iar banii achitați pentru chirie nu se restituie.
9) să nu deschidă capota de la motor fără acordul locatorului. În caz de necesitate, locatarul poate să deschidă capota dar va trebui să înștiințeze locatorul prin telefon, informînd despre necesitatea deschiderii;
10) să nu dea în folosinţă automobilul unor terţi (oneros sau gratuit), de cît cu acordul scris al locatorului.
11) să întrețină automobilul în stare curată în interior și exterior, și să asigure paza lui;
RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR
1) Dacă locatarul restituie automobilul într-o stare înrăutăţită, este obligat să repare prejudiciul material cauzat locatorului. Locatarul trebuie să restituie automobilul în aceeași stare în care l-a primit.
2) În cazul în care automobilul a fost implicat în accidente rutiere si Locatarul este gasit vinovat de producerea accidentului, răspunzător de toate pagubele este locatarul.
3) Locatarul poartă răspundere pentru daunele materiale şi morale cauzate altor persoane, în perioada locațiunii, dacă daunele au o legătură cu automobilul care s-a aflat în locațiune.
4) Locatarul poartă răspundere pentru pagubele cauzate de persoanele cărora le-a încredinţat automobilul.
5) În cazul în care locatarul întîrzie să restituie automobilul, pentru fiecare oră de întîrziere va achita o penalitate în mărime de 25 % din valoarea chiriei pentru o zi. Această penalitate se calculează pentru cel mult trei ore consecutive de întîrziere. În cazul în care locatarul a depășit peste trei ore timpul restituirii automobilului, va achita o penalitate în mărime egală cu valoarea chiriei pentru o zi.
6) În cazul în care automobilul este returnat fără a fi curățat ori prezintă urme de murdărie, locatarul achită suplimentar o sumă în mărime de: 250 lei pentru automobile simple; 300 lei pentru automobile SUV; 350 lei pentru automobile Vito; 400 lei pentru autocamioane.
7) Automobilul este dotat cu sistem GPS, care permite monitorizarea vitezei, a locului aflării automobilului, etc. Locatarul consimte asupra faptului ca datele furnizate de sistemul GPS să fie prelucrate de către Locator, iar în caz de constatare a unor încălcări prevăzute de capitolul VIII și IX al prezentului contract, stabilite cu ajutorul sistemului GPS, Locatarul se obligă să achite penalitatea respectivă.
TRANSMITEREA ŞI RESTITUIREA AUTOMOBILULUI
1) Transmiterea automobilului către locatar se face în baza unui act de predare-primire, semnat de către ambele părţi, în care se va scrie data și ora transmiterii.
2) Dacă la restituire automobilul va avea semne vizibile de deteriorări și/sau lipsuri, acestea se vor înscrie în actul de restituire, după care automobilul va fi examinat de către o întreprindere specializată pentru a se stabili paguba materială.
3) Restituirea automobilului de la locatar către locator, se face în baza unui act de restituire, care se va semna de ambele părți, în care se va scrie data și ora restituirii.
4) Locatarul este obligat să restituie automobilul închiriat la expirarea termenului stabilit în contract, în starea în care i-a fost transmis, ţinînd cont de uzura normală a automobilului.
CLAUZE FINALE
1. Prezentul contract este încheiat în două exemplare, cîte unul pentru fiecare parte.
2. Situaţiile neprevăzute de prezentul contract se vor reglementa de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.